Între arta de a promite, puterea de a nu crede și răul cel mai mic

     Este în firea fiecăruia dintre noi, să aleagă răul cel mai mic, în lipsa oricărei alte opțiuni. Această caracteristică a creierului, a determinat oamenii politici să limiteze numărul alegerilor bune. Un exemplu concret este și alegerea primarului într-un singur tur de scrutin. Au minimizat astfel șansele candidatului ieșit pe locul 2, care, în mod aproape obligatoriu ar fi câștigat detașat al doilea tur de scrutin, asta în detrimentul primarului în funcție.

        Despre reprezentare și reprezentativitate, discuțiile sunt de prisos atunci când un procent de până la 10 % din populația unui oraș, comună sau județ decide, în numele restului de 90%, conducătorul pentru următorii 4 ani. Că legea e dreaptă sau strâmbă, ea trebuie respectată, indiferent de voința poporului. Că poporul a votat una, iar aleșii au decis altceva, este perfect adevărat dacă ne referim la reducerea numărului de parlamentari.

       Despre promisiunile electorale este evident pentru aproape toată lumea că majoritatea lor este irealizabilă. Și asta nu pentru că ar fi cu adevărat imposibile, ci pentru că municipiul și țara au ajuns în situația de a nu mai putea vărui ce a fost construit până în și puțin după 1989. Cu atât mai greu este de crezut că se vor semna contracte de finanțare pentru proiecte utopice sau alte tichii de mărgăritar a unor pseudo-lideri politici ce nu știu unde se bate cuiul.

           Cât de naiv trebuie să fie alegătorul, încât să creadă că în 4 ani se pot reabilita termic toate _câte or fi?_ blocurile din Piatra Neamț? Oare respectarea normativelor tehnice care reglementează execuția lucrărilor pe timp friguros este facultativă? Sau doar necunoscută candidaților? Despre alte proiecte doar fantastice (că știința nu a contribuit cu nimic la ele), se vor exprima, probabil prin vot, alegătorii. Stadiul implementării proiectelor în curs vorbește de la sine despre capacitatea politico-administrativă de care debordează actuala conducere. Trădările și recentele (re)vopsitorii politice probează capacitățile șturlubaticei doamne pe nume "Politica", dar și "înălțimea " caracterului celor care ne cer cu ostentație votul. Cameleonii amnezici se reinventează plini de grijă și bune intenții pentru cetățeni și viitorul lor.

          Pentru unii alegători, din ce în ce mai puțini, dealtfel, amnezia nu va lua sfărșit niciodată. Și asta nu pentru că pregătirea sau experiența de viață i-ar împiedica în vreun fel, ci pentru că buna creștere, respectul și înțelegerea pentru aproapele său, îi fac victime sigure demagogilor de ocazie. Rămâne însă marea masă a alegătorilor de bună credință, dar prinși în jocurile obscure a celor avizi de putere. Comasările împotriva firii, pardon doctrinei, au ajuns normalitate, ca și tranzacționarea votului ca pe o marfă aflată la reducere. Se primește la schimb orice: un loc în consiliul de administrație, un spațiu comercial în parc, teren pentru casă sau oarece avantaje în natură.

        Dacă, acum aproape 100 de ani Stalin avea dreptate când spunea că sunt mai imporanți cei care numără voturile, decât cei care votează, între timp nivelul politic a crescut, astfel încât promovarea mediocrității și subordonarea valorilor a ajuns să limiteze alegerile electoratului la răul cel mai mic.

             Că ulterior acesta se va transforma în cel mai mare, a dovedit-o ca de fiecare dată istoria recentă.